Nu este suficient ca medicul să identifice patologia existentă dacă nu este capabil să excludă patologia alternativă

Cazul:

Curtea de Apel a confirmat sentința de gradul I în care directorul clinicii de obstetrică și ginecologie și colegul responsabil cu secția de urologie au fost achitați de acuzația de a fi cauzat persoana vătămată vătămare corporală pentru neglijență constând din neglijență, imprudență și lipsă de experiență pentru că a supus pacientul la o intervenție chirurgicală laparoscopică de histerectomie totală pentru o suspiciune de endometrioză fără nicio indicație, nu a efectuat teste instrumentale preliminare, cum ar fi un RMN al excavării pelvine și o ultrasunete transvaginală cu o sondă de înaltă frecvență, care ar fi făcut-o este posibil să se formuleze un diagnostic medical corect și sigur sau, în orice caz, să se excludă existența patologiei menționate anterior;

la completarea histerectomiei în ciuda absenței patologiei endometriotice suspectate de la inspecția preliminară a câmpului operațional; în eșecul identificării corecte a ureterelor în timpul operației, posibil și prin inserarea a două catetere uretrale, provocând astfel o leziune uretrală dreaptă cu stabilirea consecventă a unei imagini acute a abdomenului și apariția unei fistule uretere vaginale:

Leziune din care a rezultat pentru persoana vătămată necesitatea unei operații ulterioare de ureterocistoneostomie dreaptă cu ancorarea vezicii urinare la mușchiul psoas cu aplicarea unui cateter ureteral dublu J și golirea urinomului, din care derivă pentru infracțiunea persoanei , ca rezultat al comportament neglijent al medicului (răspundere medicală), care a constat în încorporarea nervului genitofemoral într-o sutură constrângătoare în timpul manevrelor de ancorare a ureterului la mușchiul psoas și utilizarea punctelor de ancorare excesiv de adânci de la vezică la mușchiul psoas - următoarele leziuni:

leziune a ramurii genitale a nervului genitofemoral și a nervului femural, sindromul durerii pelvine, sindromul disuric, dificultate defecatorie, dispareunie, reflux vezicoureteral, sindromul fibromialgiei secundare, sindromul Sjogren și pareza membrului inferior drept cu dificultăți de mers.

Din aceste leziuni a rezultat pentru partea rănită apariția unei boli incurabile și o slăbire permanentă a organului de mers pe jos.
Curtea de Apel a avut una expertiză medico-juridică desemnarea unui grup de experți în diferitele discipline de sănătate care a evidențiat dificultatea stabilirii diagnosticului de endometrioză și inutilitatea unei terapii medicamentoase, care nu poate fi prescrisă mai mult de șase luni, recunoscând imprevizibilitatea leziunii ureterale, ale cărei procente de complicații au fost mult mai mari decât 0%-3%.

Curtea de Apel, deși a recunoscut existența legăturii cauzale dintre executarea intervenției chirurgicale și leziunea ureterului, a exclus că comportamentul profesionistului din domeniul sănătății a fost caracterizat prin neglijență sau lipsă de experiență, pentru erori în diagnostic sau în executare a intervenției.

Dimpotrivă, consultantul reclamantei a legat o parte din patologiile de la care a fost afectată pacienta (în special patologia neurologică a membrului inferior drept) și de prima histerectomie totală pe cale laparoscopică, la care fusese supusă o manieră nesăbuită și imprudentă, datorită eșecului în evaluarea corectă, din punct de vedere anamnestic și diagnostic, a tulburărilor raportate de pacient, neacceptând ca diagnostic diferențial „suspiciunea de endometrioză și adenomioză”, „sindromul durerii pelvine cronice” și, mai presus de toate, eșecul efectuării investigațiilor instrumentale preliminare, cum ar fi o scanare RMN a săpăturii pelvine sau o ultrasunete trans-vaginală cu sonde de înaltă frecvență, care ar fi permis a priori să excludă existența unei patologii endometriotice (ca , ulterior, constatat ca urmare a examinării histologice a uterului) și a necesității de a opera.

El l-a acuzat pe chirurgul menționat mai sus că a cauzat pacientului, în timpul unei histerectomii laparoscopice, o leziune a ureterului drept, care a dus la stabilirea unui abdomen acut și la apariția unei fistule uretero-vaginale; vătămare care ar fi putut fi evitată prin implementarea manevrelor și precauțiilor menite să evite apariția acestui eveniment dăunător.
Potrivit consultanților PM, opțiunea terapeutică aleasă (histerectomia) și tehnica utilizată (laparoscopia) au fost corecte și adecvate cazului în cauză.

În ceea ce privește leziunea ureterală în urma histerectomiei laparoscopice, specialiștii menționați anterior au convenit că reprezintă o complicație neevenabilă a intervenției chirurgicale ginecologice (având în vedere că localizarea anatomică a ureterelor, datorită relației strânse cu zona pelviană, le-a făcut susceptibile la iatrogen leziuni în timpul intervenției chirurgicale) neaplicabile culpei chirurgului performant.

Consultanții inculpaților au ajuns, de asemenea, la concluzii care nu diferă de cele formulate de consultanții PM, după ce au considerat operațiile de histerectomie laparoscopică și ureterocistoneomie adecvate și efectuate de către chirurgii respectivi într-un mod congruent și lipsit de erori tehnice și fără a exclude că patologia neurologică o încărcare a membrului inferior al U. a fost o consecință a „sindromului Sjogren”, o boală neurologică autoimună de la care a fost afectat același, încă din anul 2006.

În lumina acestor rezultate contradictorii ale experților, Curtea de Apel a dispus, prin urmare, un raport medico-legal în temeiul art. 603 CPP, numind un consiliu de experți în domeniul de interes - a ginecolog, A urolog e o procuror - pentru a stabili cauzele și responsabilitățile evenimentului dăunător și a recunoscut concluziile la care au ajuns pentru acuratețea științifică și completitudinea activității desfășurate, menționând că, din punct de vedere tehnic, histerectomia a fost singura modalitate rezonabilă de soluționare a problemele descrise de pacient, care a ajuns în atenția operatorului cu o simptomatologie a pierderii persistente de sânge și a durerii pelvine chiar și după o operație anterioară de adhesioliză.

Veniva quindi ritenuto certo il legătură cauzală între conduita chirurgicală și leziune ureter dar a venit a exclus că o astfel de conduită a fost caracterizată prin neglijență și / sau lipsă de experiență.

Curtea de Apel nu a detectat existența unei erori diagnostice vinovate (uterul a prezentat totuși o „fibro-leio-miomatoză uterină” care a făcut indicarea îndepărtării) și a unei erori vinovate în executarea operației, observând că leziunea ureterală este una dintre cele mai frecvente complicații legate de histerectomia abdominală și endoscopică, așa cum este descris pe larg în literatura de specialitate amintită de experți.

Legătura cauzală dintre histerectomia laparoscopică și afectarea ureterală dreaptă a fost certă, dar leziunea a reprezentat o complicație imprevizibilă, care a apărut în utilizarea corectă a instrumentului chirurgical.

Hotărârea Curții Supreme:

Curtea Supremă a anulat parțial hotărârea Curții de Apel din cauza lipsei de motivare a avizului expertului prin elaborarea principiului potrivit căruia medicul care se confruntă cu posibilitatea unui diagnostic diferențial nu trebuie să fie mulțumit de condamnarea atinsă de identificare patologia existentă atunci când nu este capabilă, pe baza cunoștințelor sale despre arta medicală, să excludă patologia alternativă, continuând testele de diagnostic și tratamentele necesare.

În ceea ce privește neglijența profesională medicală, eroarea de diagnostic apare nu numai atunci când, în prezența unuia sau mai multor simptome ale unei boli, nu este posibil să se încadreze cazul clinic într-o patologie cunoscută de știință sau când se face o clasificare eronată, dar și atunci când nu reușiți să efectuați sau să aranjați controalele și controalele necesare în scopul unei formulări corecte a diagnosticului.
Previzibilitatea constă în posibilitatea de a prezice evenimentul care ar urma riscul neautorizat și trebuie să fie proporțional cu parametrul modelului agentului, al homo eiusdem professionis et conditionis, îmbogățit cu orice cunoștințe mai mari.

Potrivit Curții Supreme, expertiza colegială nu a abordat problemele de mai sus legate de posibilitatea de a practica terapii curative și examinări pentru a identifica patologia, alegerea de a continua o intervenție chirurgicală periculoasă, în ciuda acestor deficiențe în diagnostic și posibilitatea prevenirea riscului crescut datorită unei anchete preventive a cazului.

Puteți rămâne informat cu privire la știrile juridice prin intermediul blogului nostru

Rămâneți la curent cu noi, urmați-ne mai departe Instagram & Facebook