Repartizarea procesului către serviciile sociale, semiliberarea și detenția la domiciliu
Când este admisibil și pentru Camorra.
Cazul.
Curtea de Supraveghere din Roma a respins cererea condamnatului de a putea beneficia de amânarea pedepsei pentru boală gravă, deatribuire de probă către serviciile sociale, din semi-libertate și de detenție la domiciliu.
Mai mult, opunându-se orientării Curții Supreme, aceasta a decis să nu prevadă cererea de recunoaștere a colaborării imposibile, deoarece condamnatul a expirat acum sentința referitoare la infracțiunile impedimentale de „primul nivel”.
Tribunalul de supraveghere a susținut că, cu referire la amânarea sentinței, patologiile deținutului nu au fost incompatibile cu detenția în închisoare și că ar putea fi tratate corespunzător în cadrul închisorii.
În ciuda faptului că deținutul avea peste șaizeci de ani, invalid și era deja beneficiar al detenției la domiciliu în faza de precauție, cu o încheiere a sentinței apropiate, cu infracțiunea pentru care fusese condamnată comisă cu nouă ani mai devreme și cu "Zile de eliberare timpurie deja acordată favorabil, Curtea de Supraveghere a respins, de asemenea, petiția de detenție la domiciliu.
Sistemul judiciar de supraveghere și-a bazat evaluarea doar pe nota conducerii anti-mafie a districtului care a certificat pericolul social al deținutului, precum și participarea sa efectivă la grupul de origine Camorra.
Curtea a subliniat că deținutul a fost condamnat în trecut pentru numeroase infracțiuni de cămătărie și extorcare, folosind forța intimidării provenind din apropierea asociației infracționale.
Potrivit apărării, însă, Curtea nu a justificat și a arătat că deținuta încă mai avea legături cu mediul penal și că ar fi putut săvârși noi infracțiuni considerând că a existat o schimbare obiectivă în comparație cu momentul în care au fost comise infracțiunile.
Mai mult, pentru aceleași infracțiuni, femeii condamnate i s-a acordat detenție la domiciliu din cauza capacității sale limitate de a comite o infracțiune.
Punctul de vedere al Curții Supreme.
Curtea de Supraveghere a Romei a luat în considerare pericolul social al condamnaților prin gravitatea cazierului judiciar, prin constatarea, cuprinsă în sentința de condamnare, a rolului preeminent în grupul Camorra precum și a utilizării sistematice a mafiei metoda pentru desăvârșirea infracțiunilor de extorcare și extorcare.
De asemenea, a constatat că legăturile cu criminalitatea organizată erau actuale, precum și că lipsea orice tip de despăgubire în favoarea victimelor sau resipiscența.
Potrivit Curții Supreme, însă, Curtea de Supraveghere nu a explicat de ce arestul la domiciliu nu este adecvat din cauza riscului de recidivă a infracțiunilor fără dobândirea unor elemente care să demonstreze reluarea legăturilor cu asociația Camorra în perioada foarte lungă a patru ani și jumătate în care femeia condamnată era în arest la domiciliu.
Curtea Supremă specifică apoi că, dacă locul de servire a detenție la domiciliu este același lucru în care deținutul a „făcut” arestul la domiciliu, din acest motiv acest loc nu poate fi considerat nepotrivit.
Mai mult, potrivit Curții Supreme, Curtea de Supraveghere nu a dovedit că deținuta, în timpul detenției la domiciliu, care a durat patru ani și șase luni, a menținut legături cu asociația Camorra.
În concluzie, Curtea de Casație a anulat ordinul cu referire la „respingerea” detenției la domiciliu cu trimiterea către Curtea de Supraveghere din Roma.
Puteți rămâne informat cu privire la știrile juridice prin intermediul blogului nostru