MANUSHODER, CAUZARE SI MANEVRA LUI KRISTELER

Curtea de Apel, după reînnoirea ședinței prealabile, l-a achitat pe medicul ginecolog pentru neînfăptuirea faptei din infracțiunea de fals pentru suprimarea fișei medicale aferente nașterii și pentru că fapta nu a subzistat din infracțiunea de ucidere din culpă a nou-născutului prin manevre eronate ale lui Kristeller, care a suferit hipoxie grave la cinci zile după naștere.

Consultantul tehnic al procurorului, în fața Curții de Apel, a declarat că nu există altă cauză a detresei respiratorii grave a nou-născutului decât cea datorată manevrelor incorecte și intempestive ale inculpatului Kristeller, subliniind că fătul, conform ultimei urmăriri veridice, se afla în stare bună în timp ce manevrele inculpatului ar fi putut fi efectuate într-o perioadă prea devreme cu consecințe neplăcute fatul nu era inca in zona perineala.
Procurorul general a contestat sentința de achitare la Curtea de Casație.

Instanța Supremă a lămurit deja printr-o hotărâre anterioară că hotărârea de mare probabilitate logică nu definește legătura de cauzalitate ci constituie criteriul cu care judecătorul trebuie să procedeze la constatarea probatorie a unei astfel de legături de cauzalitate, verificând dacă legea statistică de referință este aplicabilă în cazul specific al hotărârii, având în vedere probabilitatea logică mare ca factorii de cauzalitate alternativi să fie excluși.

Conform acestui criteriu interpretativ, Curtea a recunoscut că encefalopatia neonatală datorată abrupției premature a placentei a fost cauzată de executarea incorectă a manevrei Kristeller, având în vedere lipsa altor factori cauzali ipotetici asociați nașterii sau sarcinii.
Principiul în general derivă din afirmațiile Secțiunilor Unite „Franzese” care au stabilit, deși într-un caz de cauzalitate a omisiunii improprii, câteva puncte logico-juridice fundamentale pentru verificarea legăturii de cauzalitate în infracțiunile din neglijență.

Secțiile comune au stabilit că în infracțiunea de omisiune abuzivă din neglijență nu se poate considera că există relația de cauzalitate între omisiune și eveniment numai pe baza coeficientului de probabilitate statistică, ci trebuie verificată după o judecată de mare probabilitate logică, astfel încât să poată fi configurată numai dacă se constată că, în ipoteza că acțiunea ar fi avut loc în mod obligatoriu cu un grad de cauzalitate ridicat de credibilitate rațională, nu ar fi avut loc sau ar fi avut loc într-un moment semnificativ mai târziu sau cu o intensitate mai puțin dăunătoare.
De asemenea, insuficiența, contradictoriitatea și incertitudinea legăturii de cauzalitate dintre conduită și eveniment – adică îndoiala rezonabilă, întemeiată pe probele disponibile, asupra eficienței condiționării reale a omisiunii agentului față de alți factori care interacționează în producerea faptului dăunător – conduc la achitarea hotărârii.

Cauzalitatea omiterii și cauzalitatea săvârșirii în infracțiunile cu neglijență răspund la reguli identice în scopul verificării existenței legăturii de cauzalitate, întrucât comportamentele care le realizează sunt strict legate, în condițiile în care, în conduita omisiunii, în încălcarea regulilor de precauție, subiectul nu este întotdeauna absolut inert, ci, deseori, pune în practică un comportament diferit de acela care ar fi fost de prudență, atenție, conform normelor de prudență .
Distincția vizează așadar doar necesitatea, în cazul omisiunii, de a recurge, în vederea verificării existenței legăturii de cauzalitate, la o judecată contrafactuală pur ipotetică (luând ca verificat comportamentul omis), mai degrabă decât una bazată pe date reale, ca în cauzalitatea comisivă; de fapt, în cazul omisiunii, numai cu referire la regulile de precauție nerespectate se poate formula un reproș concret față de subiect și se poate verifica existența legăturii de cauzalitate, cu o ipotetică judecată contrafactuală.

Adică, este necesar să se verifice – pe baza probelor procesuale – că, în ipoteza că s-ar fi produs acțiunea cuvenită omisă (în infracțiunea improprie-omisiune-culpabilă) sau, dimpotrivă, că comportamentul asemănător săvârșit din cauza evenimentului nu s-a îndeplinit (în infracțiunea condamnabilă săvârșită), și excluzând ingerința unui eveniment alternativ, cu grad de cauzalitate mare, nu s-ar fi produs un grad mare de credibilitate mai târziu sau ar fi avut în orice caz o intensitate mai puţin nocivă).
În speță, Curtea de Apel a omis să se ocupe de cea de-a doua regulă de judecată a legăturii de cauzalitate din neglijență, adică de verificarea probabilității mari sau a gradului ridicat de credibilitate rațională a ipotezei de derivare cauzală „conduită-eveniment” sau de a constata absența unor cauze care determină evenimentul, altele decât cel ipotetizat.

Aceiași judecători de a doua instanță au considerat apoi cu totul ilogic nedepășirea dincolo de orice îndoială rezonabilă, optând pentru achitare, din lipsa posibilității de a reconstitui cu certitudine cauzele hipoxiei nou-născutului ca urmare a suprimarii și falsificării ulterioare a dosarelor medicale care ar fi trebuit să ateste cele întâmplate în intervalul orar de la naștere până la ora opt dimineața.
Chiar și această axiomă paradoxală, și anume aceea că săvârșirea unei infracțiuni care vizează ascunderea probei săvârșirii unei alte infracțiuni poate constitui, în raport cu aceasta din urmă, o limită de depășire dincolo de orice îndoială rezonabilă, a determinat Curtea de Casație să anuleze sentința atacată limitată la achitarea pentru omor din culpă împotriva medicului ginecolog, cu sesizarea unei alte Curți de Apel.